Un bârlădean de 32 de ani a murit după ce camionul pe care îl conducea a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu un autoturism. Familia bărbatului este în stare de șoc și a înființat o strângere de fonduri pentru a-l putea repatria.
Bogdan Popa, un șofer de camion în vârstă de 32 de ani, din Bârlad, a fost implicat sâmbătă, 29 ianuarie, în jurul orei 7:50, într-un accident pe autostrada M74 din Lanarkshire, Scoția.
Serviciile de urgentă s-au deplasat la fața locului după ce Bogdan. Acesta se deplasa spre nord pe autostrada aglomerată, a ajuns pe sensul opus de mers, unde s-a ciocnit cu o mașină în direcția sud. În ciuda eforturilor făcute de medicii scoțieni de pe ambulanță, bârlădeanul a fost declarat decedat la fața locului.
Tânărul șofer lasă în urmă o soție devastată și un fiu de 12 ani. Originar din Bârlad, Bogdan Popa locuia în ultimii doi ani în Liverpool, lucrând ca șofer profesionist de camion.
”Soția lui este cu adevărat devastată și suntem cu toții în stare de șoc, nu credem că este real. Toată lumea încă așteaptă să se întoarcă. Dar partea cea mai dificilă este că fiul său își așteaptă în continuare tatăl. Mătușa mea este într-o stare de soc. Nu ne așteptam niciodată la asta, el era un șofer profesionist de camion, a călătorit prin toată Europa.”, a declarat nepoata celui care s-a stins din viață pe nume Monica Tudorie.
Membrii familiei lui Bogdan Popa vor să-l aducă la Bârlad, iar pentru asta ei au înființat o strângere de fonduri. Pentru a aduce acasă trupul neînsuflețit al bărbatului, aceștia au nevoie de mii de lire sterline.
”Bogdan Popa, un fiu, soț, tată de 32 ani, decedat într-un accident cumplit, în interes de serviciu și din cauza condițiilor meteo nefavorabile de ieri, a fost răsturnat de vânt și a ajuns pe sensul opus al carosabilului. Din nefericire, nu a putut fi salvat și a lăsat în urma lui o familie îndurerată cu un fiu de 12 ani premiant la școală. Vă rugăm din suflet dacă puteți să fiți alături de suferința noastră și să ajutăm familia Popa pentru repatrierea trupului neînsuflețit înapoi pe pământ românesc pentru a fi înmormântat creștinește. Vă mulțumim din suflet! Contul bancar: Lăcrămioara Popa – Sort Code: 77-17-12; Account Nr: 39886068. Pentru cei de acasă IBAN: GB69LOYD77171239886068; BIC/SWIFT: LOYDGB21P26”, a scris Monica Tudorie și a transmis către redacția Vremea Nouă.
VEZI ȘI: MODUL CUMPLIT PRIN CARE A MURIT O TÂNĂRĂ DE DOAR 19 ANI. CUM AU GĂSIT-O MEDICII LEGIȘTI